Chec cu lămâie şi mălai
PrinteazaO reteta de chec cu lamaie si malai din: malai, faina, praf de copt, zahar tos brun, coaja si suc de lamaie, lapte batut, oua, ulei de floarea soareul, zahar tos si zahar pudra.
- 150 g malai macinat fin
- 150 g faina alba simpla
- 1 lingura praf de copt
- 60 g zahar tos brun
- coaja rasa si sucul de la 2 lamai mari
- 225 ml lapte batut sau 225 g iaurt degresat
- 2 oua batute
- 4 linguri ulei de floarea soarelui
- 40 g zahar tos
- 60 g zahar pudra
Mod de preparare:
Se încălzeşte cuptorul la 190°C. Se tapetează o formă de 22 x 11 x 6 cm cu hârtie cerată. Se cern mălaiul, făina şi praful de copt într-un castron, apoi se adaugă zahărul şi coaja rasă de lămâie. Se face o adâncitură la mijloc şi se toarnă laptele bătut sau iaurtul, ouăle şi uleiul. Se amestecă ingredientele cu o lingură de lemn până când s-au omogenizat şi au o consistenţă moale.
Nu se amestecă mult deoarece blatul se îngreunează. Se toarnă amestecul în forma tapetată şi se nivelează. Se coace 45 de minute sau până când blatul a crescut suficient, fiind tare la atingere, iar atunci când este înţepat cu o scobitoare, aceasta rămâne curată, fără urme de aluat pe ea. Intre timp se pune sucul de lămâie într-un castronel şi se amestecă cu zahărul tos până se dizolvă.
Se scoate checul din formă, se lasă să se răcească 5 minute pe un grătar de sârmă, deasupra unui platou. Se desprinde hârtia şi se înţeapă checul uniform cu o scobitoare; nu se străpunge complet. Se toarnă câte puţin suc de lămâie îndulcit, pentru a-i permite să se absoarbă.
Se pun 50 ml de apă într-o cratiţă mică şi se dă în clocot. Se pune zahărul pudră într-un castron şi se amestecă cu 1 1/2-2 linguriţe de apă clocotită, adăugând doar atât cât să se obţină o glazură subţire. Se toarnă cu o linguriţă glazura peste blat. Se lasă checul să se răcească complet pe grătarul de sârmă, apoi se taie în felii şi se poate servi. Se menţine proaspăt, câteva zile, dacă este păstrat într-un recipient etanş la rece.
Chec cu lămâie şi mălai
Pofta buna!