Cheesecake cu ciocolata si menta
PrinteazaCheesecake cu ciocolata si menta din: piscoturi, unt, lapte, branza, smantana, zahar, gelatina, ciocolata, frisca.
Pentru blat:
- 350 g pişcoturi
- 200 g unt
- 1-2 linguri lapte rece
Pentru crema:
- 500 g brânză dulce de vaci
- 500 g smântână
- zahăr
- 2 plicuri gelatină pudră
- 200 g ciocolată amară mentă
- 200 ml frişca lichidă
Mod de preparare:
Pişcoturile se fac pulbere în robot, se toarnă unt topit şi se înglobează. Se adaugă lapte şi se aşază pe fundul unei forme mari de tort tapetate. Se ridică o margine înaltă de 10 cm.
Se dă la frigider 30 minute.
Pentru cremă se pune gelatina la hidratat în 10 linguri de apă rece. Se amestecă brânza cu smântână şi zahăr după gust. Pe baie de abur se pune la topit frişca lichidă şi ciocolata.
Se lasă puţin la răcorit şi se amestecă în ea frunzele de mentă tocate mărunt, tot după gust.
Se împarte compoziţia de brânză în două: în jumătate se adaugă 1/2 din gelatina hidratată şi topită pe baie de abur, temperând mereu. In jumătatea cealaltă se toarnă ciocolata şi gelatina.
Se lasă cele două compoziţii să se întărească puţin. Apoi se toarnă 2 linguri de ciocolată în mijlocul blatului, apoi o lingură din compoziţia albă şi tot aşa.
Deasupra se toarnă compoziţie de ciocolată, se nivelează şi se dă la frigider peste noapte.
Pofta buna!