Chiftele de peşte cu sos de ţelină
PrinteazaChiftele de peşte cu sos de ţelină din: peste, usturoi, ou, galbenus, patrunjel, coriandru, curcuma, faina, sare, piper, ulei, telina, frunze de telina, supa de legme, usturoi, vin, sare, piper, rosie, unt.
Ingrediente:
- 700 g peste fara oase
- 2 catei de usturoi
- 1 ou+1 galbenus
- 1 legatura de patrunjel
- 1 lingurita coriandru macinat (semintele)
- 1 lingurita rasa curcuma
- 3 linguri faina alba
- sare
- piper
- putin ulei
pentru sos:
- 1 telina mare si 1 mijlocie
- 1 manunchi frunze de telina verzi
- 2 l supa de legume
- 2 catei de usturoi
- 100 ml vin alb sec
- sare
- piper
- 1 rosie foarte coapta
- 50 g unt
Mod de preparare:
Cureţi ţelina, speli frunzele bine şi le pui la fiert în supa de legu¬me. Adaugi şi usturoiul, iar când e aproape gata, condimentezi după gust.
Toci carnea de peşte împreună cu usturoiul şi pătrunjelul. Amesteci carnea cu restul ingredientelor pentru chiftele şi le modelezi.
Pui chiftelele la prăjit în tava de grill, în cuptor, la 200 grade Celsius, timp de 30-40 de minute.
Strecori supa de ţelină. Frunzele şi rădăcina le faci pastă în blender. Treci pasta obţinută prin sită.
Pui la topit untul, adăugând piureul de ţelină, roşia dată prin râzătoare (doar pulpa şi sucul, nu şi coaja) şi vinul.
Laşi să fiarbă aproximativ 10 minute (dacă vrei sosul mai lichid, îi poţi adăuga şi puţină supă), apoi condimentezi după gust.
Serveşti chifteluţele calde, împreună cu sosul de ţelină.
Chiftele de peşte cu sos de ţelină
Pofta buna!