Chiftelute din carne (reteta de baza)

Printeaza

Chiftelute din carne (reteta de baza) din: carne macra, ceapa, verdeata, oua, piper, sare, faina, ulei.

Ingrediente:

  • 500 g carne macră (poate fi combinată, porc cu vită; chiftelele nu trebuie sa iasă prea grase, mai ales că uneori se consumă şi reci, ca aperitiv)
  • 60-100 g miez de pâine veche de 1-2 zile, dar nu mucegăită
  • 2-3 cepe, după gust
  • verdeaţă (pătrunjel sau mărar, sau ambele)
  • unu-două ouă
  • piper
  • sare
  • făină
  • ulei pentru prăjit

 

Mod de preparare Chiftelute din carne (reteta de baza):

Carnea se curăţă de vene şi de pieliţe, se taie mărunt şi se trece prin maşina de tocat împreună cu miezul de pâine, înmuiat în apă rece şi apoi stors bine (miezul de pâine se poate înlocui cu cartof crud), ceapa tăiată felii, verdeaţa.

După ce carnea a fost tocată, se mai adaugă unu-două ouă, sare, piper, după preferinţă, şi se amestecă bine.

(După gust, se poate adăuga usturoi tăiat mărunt, dar nu foarte mult, căici dacă nu se consumă repede, chiftelele vor căpăta un miros persistent de usturoi, care nu este pe placul tuturor!)

Din compoziţia respectivă se fac chiftelele, aproximativ de 30-50 g fiecare, se dau prin făină, bătându-le cu palma, până capătă o formă plată, rotundă sau ovală, după preferinţă.

Oricum plate trebuie să fie, pentru ca să se pătrundă carnea!

Se prăjesc în ulei bine încins, pe ambele părţi, fără să se usuce. Se servesc calde sau reci.

Când sunt reci, se pot consuma cu muştar sau ketchup.

Când sunt calde, se poate face o garnitură de piure de cartofi sau orez fiert, cu murături, dacă este iarnă, sau salată de lăptuci (salată verde), ori salată de roşii, dacă este vară.

 

 

 

Pofta buna!

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.