Cicoarea (Cichorium intybus)

Exista trei mari varietăţi de cicoare, dar cea mai comună este Witloof, sau cicoarea belgiană. Are un cap compact şi alungit, numit chicon, care poate fi gătit sau servit în salată, ca frunză amară. Rădăcirile sunt prăjite şi amestecate cu cafeaua (în specal în Franţa).

Rădăcinile tinere au un gust de caramel, uşor amărui, iar cele bătrâne sunt foarte amare. Rădăcinile uscate se folosesc într-o băutura tonică, pe post de laxativ slab, şi au efect diuretic Sunt folosite, de asemenea, pentru a trata infecţii; sistemului urinar.

Rădăcina principală, lungă, groasă şi cărnoasă, câteodită cu ramuri, conţine un lichid amar şi lăptos. Poate fi dezgropată şi culeasă toamna, în primul an al plantării. Frunzele tinere, de culoare verde, cresc sub formă de săgeată, cu zimţi pe margire, iar florile sunt ca acelea de păpădie, de culoare albastru-deschis. Atât frunzele, cât şi florile sunt comestibile.

Curăţaţi şi spălaţi rădăcinile tinere de cicoare, fierbeţi-le şi serviţi-le condimentate uşor cu un sos cremos. Ca substitut al cafelei, se folosesc rădăcinile mai groase. Spălaţi-le, tăiaţi-le şi uscaţi-le la foc mic, apoi prăjiţi-le şi măcinaţi-le ca pe boabele de cafea.

Frunzele tinere şi zemoase se mănâncă precum frunzele de salată (au gust de păpădie) sau se pot găti în unt, ca spanacul. Mugurii florilor se pot pune la murat în oţet şi se servesc în salate, alături de mezeluri şi peşte în ulei.

Bobocii reprezintă un ornament deosebit într-un castron cu frunze sau pot fi folosite pentru a orna peştele afumat sau pe cel în ulei. Uscaţi rădăcina şi frunzele. Bobocii de floare se păstrează în oţet. Petalele sunt deseori uscate şi adăugate în tot felul de amestecuri.