Ciorba de cartofi noi cu tarhon
PrinteazaCiorba de cartofi noi cu tarhon din: carnati, morcov, ceapa, gulie, cartofi, ardei, sare, piper.
- 300 g cârnaţi de casă
- 1 morcov
- 2 rădăcini de pătrunjel
- 2 fire de ceapă verde
- 1 gulie mică
- 200 ml bulion
- 600 g cartofi noi
- 1 ardei gras roşu
- sare
- piper
- tarhon şi oţet de tarhon
Mod de preparare:
Se clocotesc 2 l apă. Intre timp se curăţă legumele, se taie rondele, la fel şi cârnatul afumat de casă. Se toacă ceapa şi se adaugă în apa de pe foc.
Se lasă la fiert cca 25 minute, se adaugă şi cartofii noi întregi, dacă sunt mici, tăiaţi cubuleţe, dacă sunt mari. La fel se procedează şi cu gulia şi ardeiul gras.
Se lasă 10 minute să fiarbă, apoi se adaugă bulionul, sarea şi piperul. După un clocot se adaugă oţetul de tarhon sau zeamă de lămâie după gust.
Se adaugă tarhonul tocat şi se astupă oala să se întrepătrundă bine aromele.
Se serveşte cu pâine de casă şi ardei iute.
Pofta buna!