Ciorbă de legume cu carne
PrinteazaCiorbă de legume cu carne
- 1 kg carne de porc cu os (sau de vită)
- 3 cepe
- 3 morcovi
- 1 păstârnac
- 1 varză mică
- 3-4 cartofi
- 1 legătură pătrunjel verde
- 1 legătură mărar
- 1 legătură leuştean
- 1 mână de mazăre
- 1 mână de fasole verde
- 1 ardei
- sare
- 1 lingură muştar
- 2-3 linguri smântână
- 2 linguri bulion
- 2 linguri făină
Mod de preparare:
Pui carnea la fiert în 5 l de apă cu sare şi ai grijă să iei spuma de câte ori se formează. Cureţi ceapa, păstârnacul, varza, morcovii, cartofii şi ardeiul, le tai mărunt şi le adaugi în oală, când carnea este aproape fiartă.
Pui şi mazărea, şi fasolea spălate şi când toate sunt fierte adaugi următoarea compoziţie: făina amestecată cu bulionul, muştarul, smântână, puţină apă rece şi laşi la fiert încă 15-20 de minute. La sfârşit presari verdeaţa tocată şi dai oala deoparte.
Poftă bună!