Ciorba de gulii cu mazare
PrinteazaCiorba de gulii cu mazare din: gulii, ceapa, morcovi, mazare, ulei, smantana, boia, cimbru, ardei, patrunjel, sare, piper.
- 3 gulii potrivite
- 250-300 g mazăre congelată
- 2 morcovi
- 1 ceapă
- 5 linguri ulei
- 1 gălbenuş de ou
- 200 ml smântână
- sare
- oţet
- 1 linguriţă boia de ardei
- cimbru proaspăt sau uscat
- ardei iute
- pătrunjel verde
Mod de preparare:
Se curăţă legumele, guliile şi morcovii se taie cubuleţe, ceapa se feliază. Se călesc guliile şi morcovi în uleiul încins, iar după câteva minute se âdaugă şi ceapa.
Se amestecă, se toarnă apă fierbinte cât să acopere bijje legumele, se sărează uşor şi se lasă la fiert. Când legumele sunt pe jumătate fierte, se adaugă mazărea şi cimbrul mărunţit, şi se fierbe de tot.
Se freacă gălbenuşul cu boiaua şi smântână, se amestecă cu puţină zeamă, şi se toarnă peste ciorbă. Se asezonează cu sare şi oţet după gust şi se presară pătrunjelul tocat.
Se serveşte alături de ardei iute.
Pofta buna!