Ciorba de salau cu corcoduse verzi

Printeaza

O reteta absolut delicioasa de ciorba de salau cu corcoduse verzi din: salau, ceapa, apa, telina, ardei, pasta de tomate, corcoduse verzi, leustean, sare si piper.

Ingrediente:Ciorba de salau cu corcoduse verzi

  • un şalău de aproximativ un kg
  • 4 litri de apă
  • două cepe
  • doi morcovi
  • o ţelină
  • doi ardei
  • două linguri de pastă de tomate
  • corcoduşe verzi (sau, în lipsă, borş)
  • câteva fire de leuştean
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Peştele se curăţă, se spală şi se porţionează, apoi se presară cu sare. Legumele se spală, se curăţă şi se toacă mărunt. Se pun legumele la fiert, în apă cu sare (apa trebuie să fie clocotită). Legumele nu se pun toate odată, ci puţin câte puţin, ca să nu se oprească apa din fiert (dată fiind diferenţa de temperatură, dacă adăugăm prea multe ingrediente reci o dată, e posibil ca apa să nu mai fiarbă câteva zeci de secunde, până se ridică din nou temperatura).

După ce legumele au fiert, se pun bucăţile de peşte (tot pe rând), după ce au fost spălate de sare. După primele clocote, se adaugă pasta de tomate şi corcoduşele zdrobite puţin, ca să îşi lase repede acreala (dacă nu aveţi corcoduşe, puteţi folosi boabe verzi de struguri sau puteţi acri cu borş, care se fierbe separat înainte de a-1 adăuga în oală).

Când peştele este fiert, se presară leuştean tocat mărunt, se pune capacul şi se mai lasă două minute, apoi se trage oala de pe foc.

 

Poftă bună!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.