Ciorba taraneasca cu carne de vitel
PrinteazaCiorba taraneasca cu carne de vitel din: carne de vitel, apa, varza, cartofi, morcovi, radacina de patrunjel, ceapa, ciuperci, ardei, ulei, ou, smantana, bors, sare, piper, marar, leustean.
- 500 g carne de vitel
- 2 l apa
- 1 varza mica alba
- 4-5 cartofi
- 2 morcovi
- 2 radacini de patrunjel
- 1 ceapa
- 5-6 ciuperci champignon
- 1 ardei rosu
- 2 linguri ulei
- 1 ou
- 100 g smantana
- 2 cani bors
- sare
- piper macinat
- cate 1 legatura marar si leustean
Mod de preparare:
Speli carnea şi o tai în bucăţi mai mari, pe care le pui la fiert în apă, pentru 30-40 de minute, până se înmoaie. Indepărtezi spuma de câte ori e nevoie.
Intre timp, cureţi şi speli legumele. Tai cartofii în cuburi mai mari, ceapa, morcovii, pătrunjelul şi ardeiul în cubuleţe, varza şi ciupercile fideluţă.
După ce ai pregătit legumele, le adaugi în oală, peste carne şi reduci intensitatea focului, astfel încât să fiarbă circa 20 de minute, ca să nu-şi piardă calităţile nutritive.
Torni borşul fiert separat, sărezi şi condimentezi după gust şi laşi să dea în câteva clocote. Separi oul, baţi albuşul cu furculiţa şi-l torni în fir subţire în ciorbă, amestecând cu furculiţa ca să faci zdrenţe. Mixezi gălbenuşul cu smântână şi un polonic de zeamă.
Stingi focul, torni amestecul şi uleiul în ciorbă, amesteci, presari verdeaţa tocată şi acoperi cu un capac. Serveşti ciorba după 1/2 oră, ca să se întrepătrundă gusturile.
Ciorba taraneasca cu carne de vitel
Pofta buna!
Delicioasa aceasta ciorba