Ciuperca dulce
PrinteazaO reteta de prajitura cu faina alba, faina de grau integrala, fulgi de ovaz, lapte, oua, zahar tos, sare, unt drojdie, pudra de scortisoara, muguri de pin, coaja de lamaie, rahat si ciocolata.
- 450 g făină albă
- 100 g făină de grâu integrală
- 100 g fulgi de ovăz
- 500 ml lapte
- 3 ouă
- 100 g zahăr tos
- sare
- 100 g unt
- 20 g drojdie
- zahăr vanilinat
- 50 g migdale
- pudră de scorţişoară
- coaja rasă de la o lămâie
- muguri de pin
- rahat
- ciocolată
Mod de preparare:
Fulgii de ovăz se lasă la înmuiat în 200 ml lapte călduţ, apoi se pun într-o strecurătoare la scurs. Drojdia se dizolvă în puţin lapte călduţ, se adaugă o lingură de făină şi se lasă să crească la loc cald.
Intr-un ibric se pune la topit untul, se adaugă restul de lapte, zahărul tos, două pliculeţe cu zahăr vanilinat şi un praf de sare. Se lasă la răcit, se amestecă bine cu drojdia crescută, două ouă, coaja rasă de lămâie, fulgii de ovăz şi o linguriţă de pudră de scorţişoară.
Se omogenizează, se adaugă cele două tipuri de făină, o lingură de muguri de pin şi migdalele tocate, se frământă până rezultă un aluat potrivit de tare, se acoperă cu un şervet şi se lasă să dospească la loc cald 20 de minute.
Se unge o formă cu unt, se introduce aluatul şi se lasă să dospească încă 20 de minute. Se unge cu ou bătut, se introduce în cuptor şi se coace 30 de minute la foc potrivit. In aluat se mai poate adauga ciocolata tocata si rahat.
Poftă bună!