Clasificarea vinurilor şi a produselor pe bază de vin şi must

Printeaza

Vinurile, în funcţie de caracteristicile lor calitative şi compoziţie, precum şi în funcţie de tehnologia de producere, pot fi clasificate în: vinuri de consum curent, vinuri de calitate şi vinuri speciale.

Clasificarea vinurilor şi a produselor pe bază de vin şi must

Vinurile de consum curent se obţin din soiuri de struguri de mare productivitate din ariile viticole specializate în acest scop, precum şi din soiuri pentru vinuri de calitate ai căror struguri nu îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru această categorie, precum şi din struguri proveniţi din viile răzleţe şi din struguri de masă.

Tăria alcoolică dobândită de aceste vinuri trebuie să fie de minimum 8,5% în volume.

 

Vinurile de calitate se obţin din soiurile cu însuşiri tehnologice superioare, cultivate în areale viticole consacrate acestei destinaţii, după o tehnologie proprie.

Tăria alcoolică minimă pentru aceste vinuri este de cel puţin 10 % în volume. Unele dintre aceste vinuri, care se disting prin originalitatea însuşirilor lor imprimate la locul de producere de soiul sau sortimentul de soiuri, de modul de cultură şi tehnologia de vinificare folosită, se pot încadra în categoria vinurilor de calitate superioară cu denumire de origine.

 

Vinurile speciale sunt obţinute din musturi sau vinuri, prin aplicarea unor tratamente autorizate şi prezintă caracteristici determinate de însuşirile tehnologice ale materiei prime şi de tehnologia folosită pentru producerea lor.

 

Din categoria vinurilor speciale fac parte: vinurile spumante, vinurile spumoase, vinurile aromatizate, vinurile licoroase şi alte asemenea vinuri autorizate în condiţiile legii.

Din distilatul de vin poate fi obţinut vinarsul şi rachiul de vin. Din tescovina de vin şi din drojdia de vin se pot obţine diferite rachiuri.

 

Legea viei şi vinului interzice printre altele:

– folosirea de substanţe aromatizante sintetice pentru obţinerea vinurilor
speciale;

– folosirea oricărui produs secundar pentru obţinerea de vinuri, indiferent de tehnologiile folosite;

– comercializarea vinului obţinut din struguri de hibrizi direct
producători cu excepţia cazului în care poartă pe sticlă denumirea de vin
de hibrizi

– comercializarea vinului provenit din amestec de hibrizi şi soiuri nobile
cu excepţia cazului când acesta este valorificat ca vin de hibrizi.

 

 


Tehnici de vinificatie pentru vinurile spumante

Despre vin: Tehnici de vinificatie pentru vinurile spumante

Metoda “champenoise” este metoda tradiţională, unică, de producere a adevăratei şampanii. Ea este autorizată numai în Franţa unde se cer a fi îndeplinite 3 cerinţe principale: vinul se obţine din soiurile de struguri Chardonnay, Pinot Meunier şi Pinot Gris; strugurii provin numai din regiunea Champagne din Franţa; a doua fermentare a vinului are loc în […]

Despre vin: Tehnici de vinificatie pentru vinuri rosii

Despre vin: Tehnici de vinificatie pentru vinuri rosii

Prepararea vinurilor roşii este deosebită faţă de aceea a vinurilor albe. Tehnologia de obţinere a vinurilor roşii prezintă anumite particularităţi, cum ar fi eliminarea ciorchinilor şi zdrobirea boabelor pentru ruperea pieliţei precum şi fermentarea mustului împreună cu boabele zdrobite. Supravegherea fermentaţiei la vinurile roşii are o importanţă deosebită, deoarece de modul cum se face “macerarea […]

Condiţii de calitate, de producere şi de comercializare a vinurilor şi a produselor pe bază de must, vin şi produse vinicole

Despre vin: Tehnici de vinificatie pentru vinurile albe

Prepararea vinurilor albe implică un proces tehnologic deosebit, specific, deoarece mustul obţinut din struguri albi trebuie să fermenteze fără ciorchine, pieliţă şi seminţe.După ce au fost culeşi, strugurii albi trebuie să fie supuşi prelucrării în condiţii de igienă cât mai repede posibil, deoarece fermentarea lor se declanşează foarte rapid. Strugurii trebuie să fie bine copţi, […]

 

 

 

1 comentariu

  1. Foarte interesant articolul asta despre vinuri.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.