Clatite cu salata
PrinteazaClatite cu salata din: oua, praf de copt, iaurt, zahar tos, faina, varza rosie, castravete, ardei capia, stafide, sos de soia, otet balsamic, sare, piper, marar, ulei.
- doua oua
- praf de copt
- 300 ml iaurt
- 5 g zahar tos
- 300 g faina
- o varza rosie
- un castravete verde
- doi ardei capia
- 50 g stafide
- 30 g seminte de susan
- o lingura cu sos de soia
- o lingura cu otet balsamic
- sare
- piper
- marar
- ulei
Mod de preparare:
Ouăle se pun într-un bol împreună cu o jumătate de linguriţă cu sare, piper şi un pliculeţ de praf de copt. Se adaugă iaurtul şi făina, se mixează până se obţine o com¬poziţie omogenă şi se lasă să se odihnească zece minute. Se încinge o tigaie, se unge cu ulei şi se toarnă din compoziţie.
Se coace clătita pe ambele părţi câteva minute, se pune pe un platou şi se procedează la fel cu restul compoziţiei. Varza roşie se spală, se taie fideluţă şi se pune într-un bol.
Se presară puţină sare, se amestecă şi se introduce la rece 30 de minute. Se scurge sucul format, se adaugă castraveţii verzi tăiaţi rondele şi ardeii capia feliaţi, seminţele de susan şi stafidele.
Se adaugă sosul de soia şi oţetul balsamic, două linguri cu ulei, piper şi mărar tocat. Se amestecă totul şi se servesc alături de clătite. Semintele de susan sau stafidele se pot adauga in aluatul de clatite.
Clatite cu salata
Pofta buna!