Clătite umplute cu friptură de miel
PrinteazaO reteta de clatite umplute cu friptura de miel din: oua, lapte, unt, apa minerala, praf de copt, sare, ulei, friptura de miel, urda, vin alb, masline si patrunjel.
- 3 ouă
- 300 ml lapte
- 3 linguri unt topit
- 100 ml apă minerală
- 300 g făin
- un vârf linguriţă praf de copt
- o linguriţă sare
- ulei pentru uns tigaia
- 400 g friptură miel
- 300 g urdă proaspătă
- 50 ml vin alb demisec
- măsline şi pătrunjel pentru ornat
Mod de preparare:
Se bat bine ouăle cu un praf de sare. Se adaugă laptele uşor încălzit si untul topit şi se amestecă în continuare.Se cerne făina, se încorporează uşor, iar la final se subţiază cu restul de lapte, praful de copt si apa minerală. Se obţine un aluat fin, de consistenţa smântânii lichide.
Se încinge tigaia, se unge cu ulei si se prăjesc clătitele. Separat, se toacă friptura de miel, se căleşte în puţin unt, se adaugă vinul si se amestecă cu urda tăiată cubulete. Se umplu clătitele cu compoziţia de carne si urdă, se rulează şi se ornează cu pătrunjel si măsline. Se servesc atât ca aperitiv, cât si ca fel principal.
Clătite umplute cu friptură de miel
Pofta buna!