Cocktail Singapore Sling
Printeaza
- Calitate – alcoolic
- Bază alcoolică – gin
- Pahar – tumbler mare
- Categorie – Cherry brandy drinks
- Decoraţiune – o felie de lămâie şi o vişină din vişinată
Se serveste la orice oră
Ingrediente:
- 3/10 gin
- 1/10 cherry brandy
- 2/10 suc de lămâie
- 4/10 sifon
Singapore Sling a apărut în 1915 din imaginaţia barmanului Ngiam Tong Boon, de la barul hotelului Raffles din Singapore, unul dintre cele mai cunoscute şi mai luxoase hoteluri din lume, unde au fost găzduiţi Rudyard Kipling (premiul Nobel 1907, autor al Cărţii junglei, capodoperă a literaturii engleze pentru copii), Hermann Hesse (scriitor, laureat al premiului Nobel 1946, autor al nu mai puţin faimoaselor romane Siddharta şi Lupul de stepă) ca şi William Somerset Maugham, care şi-a scris, chiar în camerele hotelului, capodopera Luna şi doi bani jumate. Singapore Sling a intrat în reţetarele IBA în 1961 şi a fost confirmat în 1987 şi în 1993.
Preparare:
Se amestecă energic în shaker cu gheaţă sfărâmată, primele trei ingrediente şi se toarnă, filtrat, în paharul umplut în prealabil cu gheaţă. Se completează cu sifon şi se ornează cu felia de lămâie şi cu vişina din vişinată.
Variante:
Reţeta cu care apare în catalogul IBA din 1961 era oarecum diferită 1/2 gin. 1/4 Sangue Morlacco Luxardo, 1/4 suc combinat de portocale, lămâie şi ananas, câteva picături de Angostura Bitter şi Cointreau, amestecate rapid cu gheaţă sfărâmată, turnate, după filtrare, în paharul umplut în prealabil cu gheaţă.
Totul se completează cu sifon şi cu câteva picături de lichior Benedictine la suprafaţă, ornându-se cu paie, felia de lămâie şi cu vişinele din vişinată. Federaţia Mondială care reuneşte toate asociaţiile naţionale ale barmanilor a încercat să lanseze pe plan internaţional această băutură, aducându-i modificări substanţiale.