Conopida cu ficati de pui si cascaval
PrinteazaConopida cu ficati de pui si cascaval din: conopidă, morcov, ficăţei de pui, ulei, caşcaval sau parmezan, oua, patrunjel, sare, piper negru.
- 600 g conopidă
- 1 morcov mare
- 500 g ficăţei de pui
- 50 ml ulei
- 200 g caşcaval sau parmezan
- 2 ouă
- 1 legătură pătrunjel
- sare
- piper negru proaspăt măcinat
Mod de preparare:
Desfaci conopida în bucheţele. Le speli şi le laşi în apă rece cu sare, pentru 10 minute.
Fierbi conopida timp de 10 minute, împreună cu morcovul curăţat şi tăiat în fâşii.
Cureţi ficăţeii de pieliţe şi îi laşi să se scurgă. Prăjeşti ficăţeii în ulei, la foc mediu, până când se rumenesc bine pe toate părţile, apoi îi condimentezi cu sare şi piper.
Dai caşcavalul pe răzătoarea mare şi îl amesteci cu ouăle bătute. Intr-un vas termorezistent mai înalt, pui ficăţeii căliţi şi conopida fiartă şi bine scursă, iar printre ei bastonaşe de morcovi fierţi.
Torni deasupra amestecul de caşcaval şi ou şi introduci tava în cuptorul preîncălzit.
Coci preparatul la foc mediu spre iute, circa 20-25 de minute sau până se rumeneşte uniform deasupra.
Inainte de a porţiona preparatul, îl laşi să se răcească 10-15 minute.
Conopida cu ficati de pui si cascaval
Pofta buna!