Conservarea berii

Conservarea berii – Prelucrarea berii are loc în medii sărace în oxigen, fiindcă, peste anumite limite, prezenţa oxigenului provoacă oxidarea băuturii, un defect care poate fi întâlnit atunci când băutura este produsă în sticlă sau la cutie.

Aceasta aduce după sine o degradare a aromei şi un gust făinos, neplăcut, asemănător cartonului umed.

Pentru a preîntâmpina acest inconve­nient, este recomandată achiziţionarea unui produs cu dată de fabricaţie recentă, evitându-se conservarea pe o perioadă îndelungată.

Un alt defect care se întâlneşte la berea la sticlă este provocat de acţiunea directă a luminii, cauza unui miros extrem de neplăcut, definit de experţi drept miros „de sconcs”.

De aceea, sticlele sunt, de preferinţă, închise la culoare. Asupra berii acţionează microorganisme care, în anumite condiţii, se pot înmulţi şi pot aduce schimbări radicale.

Utilizarea anumitor „drojdii sălbatice”, în special anaerobe (care se dezvoltă în absenţa aerului), poate induce alterări ale gustului.

Un alt „duşman” (mai rar întâlnit) este genul Brettanomyces, care-i conferă berii o aromă acidă. Şi temperatura de conservare poate in­fluenţa calitatea unei beri.

De exemplu, berile englezeşti de tip ale tind să fer­menteze din nou în sticle, întrucât au nevoie de medii cu o temperatură în jur de 12-14° C, care împiedică acest feno­men. Pentru celelalte tipuri de bere, se recomandă depozitarea în cămară.

Doar berile de tip lager suportă bine fri­giderul, dar niciodată pentru perioade prea îndelungate, dat fiind că profilul lor organoleptic poate avea de suferit. Pentru o răcire rapidă, este de preferat clasicul coş de gheaţă.

Conservarea berii – Momentul ideal pentru consum

Factorul timp reprezintă un duşman perfid: într-un răstimp de 18 luni de la producţie, berea începe, de fapt, să-şi piardă aroma şi gustul.

Produsele cu o întrebuinţare ridicată de hamei au o durată medie de viaţă superioară, date fiind proprietăţile conservante ale plantei. în orice caz, berile lager de fer­mentaţie la temperatură scăzută n-ar putea fi niciodată conservate pe termen lung, lucru permis, în schimb, în cazul berilor de tip bock sau doppelbock.

In cazul unor varietăţi de bere cu o con­centraţie de alcool ridicată, o perioadă de rafinare se poate dovedi de-a drep­tul utilă: în cazul berilor trapiste din Belgia şi al berilor de tip barley wine britanice, se recomandă o maturaţie în sticle de până la 2-3 ani. Berile tip lambic belgiene, care au marcat anul de producţie şi sunt îmbuteliate cu dop de plută şi colivie metalică, trebuie păstrate mereu în poziţie orizontală şi pot fi bune de consum chiar şi după 13-15 ani.