Cosulete cu ciocolata si pepene
PrinteazaO reteta delicioasa de cosulete cu: faina, zahar, coaja de lamaie, zahar vanilat, unt, ou, frisca lichida, anason, ciocolata de menaj, rom, fistic, ciocolata alba, pepene verde.
Ingrediente aluat:
- 220 g făină
- 65 g zahăr
- 1pachet zahăr vanilat coaia rasă de la o lămâie
- 125 g unt
- 1 ou
Ingrediente crema:
- 400 ml friscă lichidă
- 2 linguri rase de zahăr
- 1 linguriţă anason măcinat
- 250 g ciocolată de menaj
- 50 ml rom
Ingrediente décor:
- 150 g fistic decojit
- 100 g ciocolată albă
- 1/2 pepene galben
- 1 felie de pepene verde
Mod de preparare:
Pentru aluat, se amestecă făina cu zahărul, zahărul vanilat şi coaja de lămâie. Se adaugă untul moale, oul şi se frământă un aluat potrivit de tare, care se pune la frigider pentru 30 de minute.
Se amestecă frişca cu anasonul, două linguri rase de zahăr şi se pune pe foc. Când dă în fiert, se adaugă ciocolata (fulgi sau rasă din bucată mai mare) şi se amestecă până se topeşte.
Se răstoarnă crema într-un castron, se pune romul, se amestecă şi se lasă să se răcească. Când s-a răcit, se bate bine cu mixerul. Se poate face cu o seară înainte şi se ţine la frigider.
Se întinde aluatul într-o foaie groază să de 5 mm şi se taie în 12 pătrate. Se ung formele de tarte cu puţin unt şi se aşază aluatul, presând uşor.
Se înţeapă aluatul cu furculiţa şi se introduc formele la cuptor pentru 15 minute, după care se lasă să se răcească.
Se zdrobeşte fisticul şi se topeşte ciocolata albă. Se înmoaie marginea fiecărui coşuleţ în ciocolată albă şi apoi se introduce în fistic.
Se umplu tartele cu crema de ciocolată şi se ornează cu bucăţi de pepene aşezate în floare (ca în imaginea mare).
Pofta buna!