Cotlete de porc cu sos de piersici
PrinteazaO reteta de cotlete de porc cu sos de piersici din: cotlet de porc, unt, sare grunjoasa, cimbru verde, zahar, ulei de masline, usturoi, vin alb, piersici, boia dulce, pasta de ardei, zeama de lamaie si ulei e masline.
- 800 g cotlet de porc
- 100 g unt
- sare grunjoasa
- cimbr verde macinat
- o lingura zahar
- 2-3 linguri ulei de masline
- 2 catei de usturoi
- 150 ml vin alb demisec
pentru sos:
- 4-6 piersici sau nectarine
- o lingurita boia dulce
- o lingura pasta de ardei
- zeama de la o lamaie
- 1-2 linguri ulei de masline
Mod de preparare:
Se iau cotletele de porc, se şterg bine pe un şervet absorbant şi se perpelesc câteva minute pe fiecare parte, cât să capete crustă aurie. Se scot şi se pun în tava de ceramică, se condimentează cu sare, piper, cimbru şi usturoi măcinat. Se stropesc cu vinul dulce şi se adaugă zahărul, la final.
Se acoperă cu hârtie de copt şi se bagă în cuptor la 180°C. Din când în când, se stropesc cu sosul din tavă ca să nu se usuce. Separat, se pregăteşte sosul. Se iau piersicile si se spală. Se lasă 2-3 minute în apă clocotită si se decojesc. Se păstrează câteva felii pentru ornat, iar restul se pasează.
Piureul se căleşte în uleiul de măsline, se adaugă zeamă de lămâie, sare, pastă de ardei si boia. Se lasă să scadă şi se serveşte peste friptura de porc. Se ornează cu felii de piersici şi cimbru.
Cotlete de porc cu sos de piersici
Pofta buna!