Cozonac cu nuca, mac, coaja de lamaie sau portocala
PrinteazaCozonac cu nuca, mac, coaja de lamaie sau portocala din: faina, drojdie, unt, lapte, zahar vanilinat si coaja de lamaie sau portocala.
Ingrediente:
- 600 g făină
- 30 g drojdie
- 125 ml ulei de floarea-soarelui
- 50 g unt
- 300 ml lapte dulce
- 410 g zahăr tos
- 4 ouă
- 4 pliculeţe cu zahăr vanilinat
- un sfert de linguriţă de sare
- 300 g miezuri de nucă
- 100 g mac
- smîntînă
- lămîie
- portocală
Mod de preparare:
Cozonac cu nuca, mac, coaja de lamaie sau portocala: Intr-un castronel se pun drojdia, puţin lapte, o lingură de făină, se amestecă şi se lasă să dospească la loc cald.
O într-o oală se pun la fiert 240 ml lapte, 240 g zahăr tos, două pliculeţe cu zahăr vanilinat şi se ţine pînă s-a topit zahărul.
Se ia de pe foc, se pun trei ouă, drojdia dospită şi sarea. Se toarnă compoziţia peste făină, se amestecă pînă rezultă un aluat omogen, se toarnă uleiul amestecat cu unt topit şi se frămîntă.
Se acoperă aluatul cu un şervet şi se lasă la crescut la loc cald. Macul şi miezurile de nucă se macină, se amestecă cu zahărul tos, zahărul vanilinat şi laptele dulce rămase şi se lasă să stea zece minute.
Din aluat se întind două foi, se ung cu amestecul de nucă şi mac, se rulează şi se taie în două.
Se împletesc, se pun într-o formă unsă, se ung cu ou bătut, se introduc în cuptor şi se coc 45 de minute la foc potrivit.
In aluat se mai pot adăuga smîntînă, coajă de lămîie sau portocală.
Poftă bună!