Crap cu mozzarella
PrinteazaCrap cu mozzarella din: crap, cascaval, mozzarella, unt, vin, patrunjel, lamaie, sare, piper.
- 1 crap de 2 kg
- caşcaval de oaie
- caşcaval afumat
- mozzarella
- 100 g unt
- 200 ml vin alb
- pătrunjel verde
- 1 lămâie
- sare
- piper
Mod de preparare:
Cureţi peştele de intestine, solzi, branhii şi aripioarele ajutătoare. Il speli bine, atât în interior, cât şi la exterior. Il presari cu puţin piper şi sare după gust.
Razi cele 3 tipuri de brânzeturi şi le amesteci într-un bol, împreună cu pătrunjelul verde mărunţit. Umpli peştele cu jumătate din compoziţie şi îl aşezi într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Prinzi burta peştelui cu scobitori şi torni vinul. Introduci tava în cuptor, la foc mediu. Scoţi tava din când în când şi stropeşti peştele cu unt.
Verifici cu o scobitoare dacă peştele este pătruns. Presari restul de amestec cu brânzeturi şi laşi peştele în cuptor pentru încă 5 minute, ca să se topească.
Pofta buna!