Cremă de mere cu nuga
PrinteazaCremă de mere cu nuga din: zahar, apa, migdale, apa, zahar, vin, cardamom, mere, lamaie, branza vaci, frisca.
- 50 g zahăr
- 1 lingură apă
- 50 g barot de migdale
Garnitură
- 100 ml apă
- 2 linguri zahăr
- 1 lingură vin roşu
- puţin cardamom
- 1 măr de circa 150 g
Cremă:
- 3 mere de circa 450 g
- 2 linguri zahăr
- 1 linguriţă suc de lămâie
- 100 ml apă
- 250 g brânză de vaci,
- 150 ml frişcă bătută
Mod de preparare
Pentru nuga:
Se fierbe apa cu zahărul şi se lasă până se obţine un caramel blond. Se adaugă baratul de migdale şi se lasă să se glaseze. Masa obţinută se întinde imediat pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, se lasă să se răcească, apoi se introduce într-o pungă de plastic şi se zdrobeşte cu sucitorul sau se mărunţeşte în cutter.
Pentru garnitură:
Se dau în clocot vinul roşu, apa, zahărul şi cardamomul şi se lasă apoi să macereze circa 5 minute Se curăţă mărul de coajă, se taie în rondele de circa 8 mm grosime. Din fiecare se decupează o stea.
Aceste stele se introduc în siropul preparat şi se fierb cu grijă, dar să nu devină prea moi, pentru a-şi păstra forma. Se scot, se acoperă şi se lasă să se răcească.
Pentru cremă:
Se curăţă merele de coajă şi de cotor, se taie în bucăţi, apoi împreună cu bucăţelele rămase de la decuparea stelelor se fierb cu zahărul, sucul de lămâie şi apa, în vas acoperit, până sunt moi, se ia capacul şi se mai lasă până se evaporă tot lichidul.
Merele se strivesc cu furculiţa sau se pasează cu mixerul şi se lasă să se răcească. Piureul de mere se amestecă cu brânza de vaci. Inainte de servire se adaugă frişca şi 4/5 de nuga, apoi se împarte în cupe. Se decorează fiecare cu câte o stea şi se presară cu restul de nuga.
Poftă bună!