Cremă de ricotta cu cireşe şi miere
PrinteazaO reteta delicioasa de crema de ricotta cu cirese si miere din: ricotta, frisca, lapte, miere, zahar, amidon si scortisoara.
pentru crema ricotta:
- 250 g ricotta /urdă de vacă
- 200 g frişca
- 2 linguri cu lapte
- 2 linguri cu miere
pentru crema de cireşe:
- 300 g cireşe
- 100 g zahăr
- 10 g amidon
- 1 /2 lingurită rasă de scorţişoară
Mod de preparare:
Spălăm cireşele, le ştergem şi le eliminăm sâmburele. Mixăm cireşele cu zahărul, amidonul şi scorţişoara. Punem totul pe foc mic şi amestecăm zece minute până ce obţinem o cremă compactă.
Stingem focul şi lăsăm crema să se răcească. în timpul răcirii, aceasta se va mai întări puţin, într-un vas separat, amestecăm ricotta cu laptele şi cele două linguri cu miere. în cazul în care mierea este cristalizată, o punem într-o crăticioară şi o topim pe foc mic, după care o lăsăm să se răcească şi o amestecăm cu ricotta.
Mixăm foarte bine 200 g frişca şi o încorporăm cu grijă, amestecând de jos în sus, cremei de ricotta. După ce crema de cireşe s-a răcit complet, formăm în pahare straturi alternative de cremă de ricotta şi cremă de cireşe.
Decorăm fiecare pahar cu câte o cireaşă şi le băgăm la frigider pentru o oră.
Poftă bună!