Cuburi-aperitiv cu spanac si crema de branza cu ciuperci
PrinteazaCuburi-aperitiv cu spanac si crema de branza cu ciuperci din: oua, ulei, smantana, faina, praf de copt, spanac, sare, crema de branza, branza feta, smantana, ciuperci la conserva, concentrat de legume, marar si gelatina.
Ingrediente:
Pentru blatul verde:
- 6 ouă
- 6 linguri ulei
- 3 linguri smântână
- 6 linguri făină
- 3 linguriţe praf de copt
- 6 linguri spanac
- sare
Pentru umplutură:
- 250 g cremă de brânză
- 100 g brânză feta
- 3 linguri smântână
- 400 g ciuperci tăiate (conservă)
- concentrat de legume
- mărar tocat
- 5 g gelatină
Mod de preparare:
Pregăteşti blatul verde: separi ouăle, după care într-un bol freci bine cele 6 gălbenuşuri cu 6 linguri de ulei, sare şi 6 linguri de spanac tocat mărunt (congelat).
Apoi adaugi 3 linguri de smântână, 6 linguri de făină şi praful de copt. Separat, baţi albuşurile tare cu mixerul, apoi le încorporezi treptat în amestecul cu spanac.
Tapetezi o tavă mare cu hârtie de copt. Tava, de preferat dreptunghiulară, este de 28×40 cm. O poţi folosi şi pe cea de la aragaz. Pui compoziţia în tavă şi o dai la cuptor pentru circa 15-20 de minute. Nu trebuie să se rumenească, pentru a fi gata.
Aluatul trebuie doar să se întărească, dar să-i rămână culoarea, în cazul de faţă, verde crud. Răstorni pe un prosop blatul, îl laşi să se răcească, după care îl tai în trei blaturi mici.
Pregăteşti crema: freci cele două tipuri de brânză, adaugi smântână şi condimentezi cu concentratul de legume. Pentru a avea o cremă solidă când o vei tăia, adaugi 5 g de gelatină, întâi hidratată, apoi încălzită. Iei o lingură din cremă şi o amesteci în gelatină, după care o încorporezi cu restul compoziţiei, astfel vei avea o omogenizare perfectă.
Ciupercile din conservă le tai mărunt şi le adaugi peste crema de brânză. Pui primul blat, întinzi pe el jumătate din crema cu ciuperci, aşezi cel de-al doilea blat şi restul de cremă, pe urmă pui cel de-al treilea blat.
Acoperi cu o folie de plastic şi dai aperitivul la rece. Tai cuburi înainte de servire şi le decorezi după imaginaţie.
Cuburi-aperitiv cu spanac si crema de branza cu ciuperci
Pofta buna!