Curcan umplut cu sos de bere si rodie

Printeaza

Curcan umplut cu sos de bere si rodie din: curcan, cartofi, castane fierte la aburi, ceapă, parmezan, albuşuri, sare, piper, rodie, ulei de măsline extravirgin, bacon, rozmarin, salvie, bere, făină, unt, sare.

Ingrediente:Curcan_umplut_cu_sos_de_bere_si_rodie

  • 1 curcan de 2,5 kg
  • 1 kg de cartofi
  • 500 g castane fierte la aburi
  • 1 ceapă
  • 60 g parmezan ras
  • 3 albuşuri
  • sare
  • piper
  • 1 rodie
  • ulei de măsline extravirgin
  • 100 g bacon feliat
  • 1 crenguţă de rozmarin
  • 1 crenguţă de salvie

Pentru sos:

  • 500 ml de bere
  • 20 g de unt
  • 1 lingură de făină
  • sare

Mod de preparare:

Curăţaţi curcanul. Ridicaţi osul sternului şi săraţi în interior. Fierbeţi cartofii la aburi, decojiţi-i şi faceţi-i piure.

Puneţi piureul într-un castron, adăugaţi castanele zdrobite, fierte în prealabil la aburi timp de 20 de minute, ceapă sotată în ulei de măsline, împreună cu albuşurile şi parmezanul ras.

Adăugaţi puţină sare şi puţin piper proaspăt măcinat. Umpleţi curcanul cu amestecul obţinut. Coaseţi deschiderile cu sfoară de bucătărie sau închideţi-le cu scobitori.

Acoperiţi pieptul de curcan cu câteva felii de bacon, legându-le cu sfoară de bucătărie.

Aşezaţi pe o tavă de copt crenguţele de salvie şi de rozmarin, apoi aranjaţi curcanul. Coaceţi timp de aproximativ 45 de minute.

Intre timp, preparaţi sosul, încălziţi berea şi, când începe să dea în clocot, adăugaţi făina şi untul, amestecaţi şi condimentaţi cu sare. Serviţi cu sos şi adăugaţi seminţele de rodie.

Curcan umplut cu sos de bere si rodie

Curcan_umplut_cu_sos_de_bere_si_rodie

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.