Curry de pui, cocos şi tamarind
PrinteazaO reteta de curry de pui, cocos si tamarind din: pulpe de pui, zeama de lamaie verde, piper, curcuma, ulei vegetal, smantana de cocos, pasta de tamarind, lapte de cocos, coriandru, seminte de mustar, frunze de curry, ceapa, usturoi, ghimbir, rosii, supa de pui si zahar.
- 29 pulpe de pui dezosate, fara piele
- zeama de la 3 lamai verzi
- 2 lingurite de piper negru, macinat grosier
- 2 lingurite de curcuma
- 6 linguri ulei vegetal, pentru prajit
- 3 linguri pasta de tamarind
- 160 ml smantana de cocos
- 400 ml lapte de cocos
- 2 linguri coriandru, tocat
pentru sos:
- 4-6 linguri de ulei vegetal
- 3 lingurite seminte de mustar
- 3 linguri frunze de curry proaspete sau uscate
- 4 cepe, taiate cubulete mici
- 8 catei de usturoi, pisati
- 75 g de ghimbir, taiat in fasii subtiri
- 1 lingura de boia
- 3 conserve a 400 g rosii tocate
- 450 ml supa de pui
- 2 linguri zahar
Mod de preparare:
Se pune carnea într-un bol mare, se adaugă zeama de lămâie, piperul şi curcuma şi se amestecă. (Foloseşte mănuşi, curcuma pătează pielea.) Se lasă deoparte o oră.
Pentru sos, se încinge uleiul într-o cratiţă, se aruncă seminţele de muştar, urmate de frunzele proaspete de curry (dacă se folosesc frunze uscate, se adaugă odată cu roşiile) şi se prăjesc până se degajă o aromă caldă, de nucă – cam 30 de secunde.
Se adaugă ceapa, se pune capacul şi se ţine la foc pic 10-15 minute, până ce totul se înmoaie foarte tare, amestecând din când în când. Se ia capacul, se măreşte focul, se adaugă usturoiul şi ghimbirul şi se prăjesc un minut. Se adaugă boiaua şi se mai ţine pe foc 30 de secunde.
Se adaugă roşiile, supa şi zahărul (şi frunzele uscate de curry, dacă se folosesc). Se ţin pe foc 15-20 de minute, până ce sosul s-a îngroşat şi a scăzut cu o treime.
Se încinge cuptorul la 180° C/gaz 4. între timp, se prăjeşte puiul. Se încing patru linguri de ulei într-o tigaie şi se prăjesc bucăţile în tranşe, până devin aurii. S-ar putea să fie nevoie de un pic de ulei în plus. Se păstrează calde. Se toarnă uleiul în exces din tigaie şi se adaugă un polonic de apă – se amestecă şi se desprind cu o lingură bucăţile de carne lipite de tigaie. Se toarnă lichidul peste sosul de roşii.
Se pune carnea într-un vas termorezistent şi se toarnă sosul deasupra. Se acoperă cu folie de aluminiu şi se ţine la cuptor 15 minute, până ce puiul s-a frăgezit. Se îndepărtează de la suprafaţa sosului orice urmă de ulei.
Se scot bucăţile de pui din cratiţă şi se mută pe un platou pentru servit. Se toarnă sosul într-o tigaie şi se fierbe uşor. Se adaugă tamarindul, laptele de cocos şi smântână de cocos.
Se potriveşte gustul cu zahăr sau tamarind. Se toarnă sosul cu polonicul peste carnea de pui şi se presară cu frunze de coriandru înainte de servire.
Curry de pui, cocos şi tamarind
Pofta buna!