Deliciu de fasole batuta
PrinteazaDeliciu de fasole batuta din: fasole, morcovi, pastarnac, patrunjel, telina, ceapa, bulion, piper, condiment vegetal, dafin, usturoi, marar.
Ingrediente:
- 1 kg fasole uscată
- 4-5 morcovi
- 3 rădăcini de păstârnac
- 3 rădăcini de pătrunjel
- 1 ţelină
- 10 cepe mici
- bulion
- piper
- condiment vegetal
- 4 – 5 foi de dafin
- 1 căpătână mare de usturoi
- 1 legătură de pătrunjel
- 1 legătură de mărar
- 1 legătură de ţelină
Mod de preparare Deliciu de fasole batuta:
Iei fasolea, o speli şi o pui la înmuiat de seara până a doua zi. Apoi arunci apa în care a stat şi pui fasolea la fiert.
Când s-a înverzit apa, o arunci şi repeţi operaţiunea de 2 ori, de fiecare dată punând apă fierbinte.
Apoi laşi să fiarbă fasolea împreună cu morcovii tăiaţi cubuleţe, păstârnacul, ţelina, rădăcina de pătrunjel, 6 cepe, sare, condiment vegetal şi foile de dafin.
După ce a fiert fasolea, o pasezi în blender, până devine o pastă omogenă. Intr-un vas emailat, pui 100 ml ulei, îl laşi puţin să se înfierbânte, apoi adaugi usturoiul pisat, amesteci cu o lingură de lemn şi adaugi 2 – 3 linguri de apă.
Apoi adaugi pasta de fasole, laşi să dea câteva clocote, iei de pe foc şi adaugi verdeaţa tocată mărunt şi piperul după gust.
Intr-o crăticioară, pui 3-4 linguri de ulei în care căleşti cele 4 cepe rămase, 1 linguriţă zahăr, 10 linguri bulion, 2 foi de dafin, piper şi condiment vegetal,
Iei un platou, pui pasta de fasole, o modelezi după forma platoului, iar în centru faci cu lingura o adâncitură pentru a nu cădea sosul.
Decorezi cu castraveciori acri, gogoşari din oţet, morcovi fierţi şi tăiaţi rondele, mărar şi pătrunjel verde.
Pofta buna!