Descoperirea ceaiului

Nimeni nu ştie când a fost descoperit ceaiul în China, cu toate că, în semn de respect, acest lucru atribuit în mod tradiţional miticului împărat chinez Shen Nung. Shen Nung a domnit cu şaptesprezece generaţii înainte de 2700 Î.Hr., şi este părintele medicinei chinezeşti.

Este renumit pentru cunoştinţele sale privitoare la proprietăţile medicinale ale ierburilor şi plantelor şi, prin tradiţie, este venerat de farmacişti.

Există două versiuni despre cum a descoperit Shen Nung ceaiul. Conform primeia, Shen Nung gusta diverse feluri de plante când dintr-o dată i s-a făcut foarte rău: gura i s-a uscat, limba i s-a umflat şi s-a simţit înfierbântat. S-a uitat în jur după un leac şi a observat pe pământ nişte frunze care căzuseră dintr-un copac din apropiere. Din obişnuinţă şi curiozitate, le-a cules şi le-a gustat. Deşi amare, aveau o mireasmă plăcută şi, după aceea, s-a simţit mai bine. A cules şi alte frunze din acelaşi copac şi le-a luat acasă pentru a le studia proprietăţile. A doua versiune povesteşte că, într-o zi, Shen Nung era obosit de muncă, aşa că a făcut un foc sub un copac pentru a încălzi nişte apă. In vasul cu apă au căzut câteva frunze din copac. Când a gustat apa, a constatat că era dulce şi amară în acelaşi timp şi a băut-o pe toată.

După aceea s-a simţit revigorat şi mai treaz. Şi-a dat seama că descoperise o plantă nouă şi folositoare şi s-a hotărât s-o studieze mai bine. Se spune că, atunci când a gustat ceaiul, Shen Nung a simţit cum trece prin el o căldură, ca un dispozitiv care îi testa fiecare parte a corpului. De asta ceaiul a fost numit „ch’a”, cuvântul care în scrierea chinezească înseamnă a testa, a verifica sau a investiga. Mai târziu, i-a fost atribuită altă ideogramă, care se pronunţă tot „ch’a”, în care în partea de jos este înfăţişată pădurea, în partea de sus, flori şi iarbă, iar între cele două părţi, un om. Acest lucru simbolizează faptul că ceaiul poate să ajute omenirea să intre în echilibru cu natura.

După descoperirea lui Shen Nung, chinezii au studiat frunzele de ceai şi au început să le cultive. Primele consemnări ale recoltării ceaiului datează din jurul anului 2000 Î.Hr., când băutul ceaiului era deja un obicei răspândit.

In vechiul text medical Canonul împăratului Calben despre medicina internă, doctorul de la Curte îi vorbeşte marelui împărat Huang Ti despre arborii de ceai din regiunea rece Szechuan. Acolo copacii creşteau foarte înalţi şi drepţi.

Cu toate că în mod tradiţional, Shen Nung este asociat cu descoperirea ceaiului, mai există o poveste al cărui personaj central este Bodhidharma, un călugăr indian budist. El a trăit în secolul al şaselea şi este considerat părintele budismului zen. Povestea spune că, în timpul unei meditaţii de şapte ani, Bodhidharma a adormit. Când s-a trezit, s-a supărat foarte tare pe sine şi, pentru a nu mai adormi şi altă dată, şi-a tăiat pleoapele. Se spune că în locul în care acestea au căzut au crescut două plante de ceai.