Desert cu papaya

Printeaza

O reteta delicioasa de desert cu papaya din: fructe de papaya, pastaie de vanilie, zeama de limeta, zahar, mac, frisca, branza dulce, paine neagra, unt si frunze de menta.

Ingrediente:Desert cu papaya

  • 1 fruct de papaya
  • 1 păstaie de vanilie
  • 2 linguri zeamă de limete
  • 7 linguri zahăr
  • 2 linguri mac măcinat
  • 200 ml frişcă lichidă
  • 500 g brânză dulce
  • 200 g pâine neagră, graham sau biscuiţi digestivi
  • 2 linguri unt
  • câteva frunze de mentă

 

Mod de preparare:

Spălaţi fructul de papaya, îl tăiaţi în jumătate, pe lungime şi îi îndepărtaţi sâmburii. Decojiţi cele două jumătăţi de fruct şi le tăiaţi în fâşii sau în cuburi. Crestaţi batonul de vanilie pe lungime şi îi îndepărtaţi miezul cu ajutorul unui cuţit cu vârful ascuţit.

Amestecaţi zeama de limete cu 2 linguri zahăr şi miezul batonului de vanilie. Cu acest amestec, stropiţi cuburile de papaya şi le lăsaţi să se marineze 20 de minute.

Bateţi frişca lichidă, pe care, în prealabil, aţi păstrat-o în frigider cel puţin 3 ore. Mixaţi brânza dulce cu 3 linguri zahăr, până când acesta se dizolvă. Adaugaţi macul şi frişca, apoi omogenizaţi.

Decojiţi feliile de pâine şi le fărâmiţaţi. Dacă folosiţi biscuiţi, îi ambalaţi într-o pungă şi îi zdrobiţi, trecând peste ei cu o sticlă. Topiţi untul într-o tigaie, puneţi pâinea şi presăraţi zahărul rămas. Amestecaţi cu o lingură de lemn, până când pâinea se impregnează cu unt şi caramel.

Repartizaţi în patru boluri pâinea răcită, brânza şi feliile de papaya, aşezându-le cât mai estetic, în straturi. Ornaţi cu frunzuliţe de mentă.

Desert cu papaya

Desert cu papaya

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.