Desert cu rubarbă

Printeaza

O reteta de desert cu rubarba din: rubarba, zahar brun, coaja si zeama de portocala, baton de vanilie, lapte, smantanq, zahar tos si galbenusuri.

Ingrediente:Desert cu rubarbă

  • 500 g de rubarbă
  • 75 g de zahăr brun
  • coaja rasă fin şi zeama de la 1 portocală
  • 1 baton de vanilie, desfăcut în bucăţi

Cremă custard:

  • 150 ml de lapte integral
  • 250 ml de smântână 40% grăsime
  • 50 g de zahăr tos
  • 6 gălbenuşuri mari

 

Mod de preparare:

Tăiaţi tulpinile de rubarbă fâşii scurte şi puneţi-le într-o cratiţă, împreună cu zahărul brun, coaja şi sucul de portocală. Adăugaţi puţină apă, scoateţi cu vârful unui cuţit seminţele din batonul de vanilie şi puneţi cratiţa la foc mare. Când lichidul începe să clocotească, micşoraţi flacăra şi lăsaţi cratiţa la foc mic 8-10 minute sau până se frăgezeşte rubarba. Luaţi cratiţa de pe foc şi lăsaţi-o să se răcească bine.

între timp, preparaţi crema, urmând instrucţiunile de la pagina precedentă. Turnaţi-o într-un bol răcit şi lăsaţi-o să se răcească, amestecând din când în când, ca să nu formeze o coajă. Lăsaţi-o la rece cât este necesar.

Când este gata de servire, introduceţi trei sferturi din rubarba răcită în crema rece. Puneţi o lingură de rubarbă în fiecare pahar de servit şi turnaţi deasupra crema de lapte. Adăugaţi restul de rubarbă peste cremă şi serviţi imediat.

Desert cu rubarbă

Desert cu rubarbă

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.