Despre dovleac

Printeaza

Dovleacul este originar din America, dar în prezent se cultivă pretutindeni în lume. Peste tot devine tot mai popular, iar la supermarketuri şi în pieţe se găsesc diferite sortimente.

Planta începe să crească vara, răspândindu-şi ramurile lungi pe pământ. Toamna, fructele sunt mari, dense, dulci şi delicioase. Dovleacul este extraordinar pe post de garnitură — prăjit, piure sau copt — dar şi în risotto, supe şi preparate cu curry. Aveţi grijă să alegeţi un dovleac ferm, fiindcă cei moi pot fi puţin aţoşi.

Dovleacul vă oferă multă energie şi ajută digestia, datorită conţinutului de carbohidraţi şi fibre. De asemenea, conţine acid folie, care stimulează producţia de globule roşii şi este benefic pentru sistemul nervos. Femeile însărcinate au nevoie de mult acid folie, mai ales în prima etapă a sarcinii, pentru o dezvoltare armonioasă a fătului.
Seminţele de dovleac sunt bogate în acizi graşi şi sunt foarte bune pentru piele şi creier.

De asemenea, sunt o sursă bună de zinc, un mineral care vă menţine părţile cele mai „obraznice” în condiţie excelentă; aşa că dacă vreţi să fiţi gata de atac, puneţi mâna şi mâncaţi nişte dovleac.

Dovleacul merge de minune cu ardei iuţi, nucşoară, brânză şi costiţă, iar dintre ierburile aromate, cel mai bun aliat este salvia. Reţetele cu dovleac din această carte sunt preparate cu dovleac lunguieţ. Toamna, când găsiţi mai multe sortimente, puteţi să experimentaţi şi să vedeţi care e soiul dvs. preferat.

De obicei, coaja de dovleac este foarte gustoasă, însă iarna poate fi puţin cam groasă, aşa că e bine să o îndepărtaţi, înainte sau după preparare. Seminţele de dovleac pot fi prăjite în ulei cu sare până când se rumenesc; sunt grozave ca gustare sau presărate peste un risotto sau o supă de dovleac.

 

 

1 comentariu

  1. Bine de stiut

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.