Despre Limba – Mielului (Borago officinalis)
PrinteazaFiind o plantă cunoscută bucătarilor, se crede că limba-mieiului înveseleşte şi inspiră curaj. Reputaţia ei de a „ridica moralul” datează de pe vremea lui John Gerard, care a inclus-o în faimoasele sale cărţi botanice şi a afirmat că limba-mielului, cu aromă de castravete, „alungă supărarea şi înveseleşte”. Limba-mielului conţine doze însemnate de potasiu, calciu şi săruri minerale. Ea stimulează glandele suprarenale, care secretă adrenalină.
Limba-mielului are o tulpină solidă şi rotunjită, plină de ramuri cu nişte peri albi şi ascuţiţi. Creşte cam 25-50 cm în înălţime şi are frunze ascuţite de culoare verde-închis, acoperite de peri albi. Florile sunt albastre (câteodată roz), în formă de stea cu cinci colţuri, cu stamine negre. In bucătărie, se folosesc şi florile, şi frunzele.
Pentru a culege florile, trageţi de vârful staminelor şi separaţi cu grijă floarea de tulpină. Aceste flori minunate dau un aspect atractiv mâncărurilor. Pot fi zaharisite şi folosite pentru a decora mâncărurile dulci, prăjiturile şi deserturile. Florile şi frunzele tinere tocate sunt adăugate prin tradiţie într-un pahar de Pimms No. 1 pentru efectul lor răcoritor.
Puneţi frunze tinere şi flori tocate la mâncăruri de legume şi paste, sau adăugaţi frunze în salată pentru ornament, ori presăraţi-le peste castraveţi pentru a le îmbogăţi aroma. Frunzele mai uscate se gătesc la fel ca spanacul.
Limba-mielului provine din zona mediteraneeană. A fost introdusă în Europa Centrală de către romani. Primii colonişti au adus-o şi în America de Nord, unde creşte în sălbăticie. Florile pot fi uscate. Dacă le congelaţi în cuburi de gheaţă, devin un ingredient extraordinar pentru cocteiluri.
Ma crezi ca nici n-am auzit de limba mielului 🙂