Dovlecei cu sos de rosii
PrinteazaDovlecei cu sos de rosii
- 4 dovlecei
- 2 cepe
- 2 ardei
- 3-4 morcovi
- 5-6 roşii
- 2-3 linguri ulei
- 1-2 linguriţe făină
- sare
- mărar
Mod de preparare:
Ceapa şi ardeiul le toci mărunt şi le înăbuşi într-o cratiţă doar cu puţină apă şi sare. Morcovul îl tai rondele şi îl pui cu ceapa şi ardeiul să se înăbuşe. Dovleceii îi speli, îi cureţi de coajă numai în locurile unde este pătată, îi tai cuburi mici, îi presari cu puţină sare şi îi laşi puţin să-şi lase zeama, apoi îi strecori şi îi pui la fiert cu celelalte zarzavaturi.
Mai poţi adăuga o jumătate de cană de apă şi le fierbi la foc mic acoperite cu un capac. Speli roşiile, le dai pe râzătoare sau le toci mărunt şi le adaugi în cratiţă. Când toate sunt fierte, adaugi ulei, potriveşti de sare şi presari verdeaţa tocată mărunt.
Dacă mâncarea este prea zemoasă faci un sos din 1-2 linguriţe de făină frecate cu puţin ulei şi 2 linguri de zeamă din mâncare. Adaugi acest sos în mâncare şi o mai dai în câteva clocote. Mai poţi da mâncarea 10-15 minute la cuptor.
Pofta buna!
Incoming search terms:
- dovlecei cu sos de rosii