Dovlecei umpluti cu carne de vita si smantana
PrinteazaDovlecei umpluti cu carne de vita si smantana din: carne de vita, orez, ceapa, faina, rosii, franzela, sare, piper, ulei, dovlecei, marar, zahar, smantana.
Ingrediente:
- 500 g carne de vită
- 80 g orez
- 2 cepe mijlocii
- 1 lingură de făină
- 1 lingură pastă de roşii
- 1 felie de franzelă
- sare
- piper
- 2-3 roşii
- 200 ml ulei
- 6 dovlecei
- mărar verde proaspăt
- puţin zahăr
- 200 g smântână
Mod de preparare Dovlecei umpluti cu carne de vita si smantana:
Daţi carnea prin maşina de tocat împreună cu franzela înmuiată şi bine stoarsă.
Adăugaţi aici ceapa tocată şi orezul fiert pe jumătate, stins cu puţină apă, sare, piper şi mărar tocat după gust.
Omogenizaţi amestecul, umpleţi dovleceii curăţaţi de coajă (raşi), tăiaţi în jumătăţi pe lungime şi scobiţi cu 1 linguriţă.
Inăbuşiţi puţin dovleceii, apoi puneţi-i în cratiţă. In vasul în care au fost înăbuşiţi, faceţi un sos din ceapă tocată şi făină, care se stinge cu apă sau cu supă.
Puneţi puţin zahăr şi fierbeţi la foc domol. Strecuraţi sosul peste dovleceii care fierb în cuptor sub capac, cu roşiile curăţate şi tăiate.
Presăraţi peste dovlecei mărar tocat.
Smântână, turnaţi-o peste preparat sau aduceţi-o separat la masă.
Pofta buna!