Smochine Smochinele moi sunt nişte fructe antice. La jocurile olimpice din Antichitate, câştigătorii erau încoronaţi cu crengi de smochin şi li se dădea să mănânce smochine. Ele sunt deseori menţionate în Biblie, iar în Asia, se spune că Buddha ar fi avut o revelaţie pe când şedea sub un smochin. Există dovezi conform cărora oamenii […]
Dulceata delicioasa de smochine
PrinteazaDulceata delicioasa de smochine din: smochine, zahar, lamaie, zahar vanilat, apa.
- 1 1/2 kg smochine proaspete
- 1 kg zahăr
- 1 lămâie
- 2 plicuri zahăr vanilinat
- 1 pahar apă
Mod de preparare:
Intr-un vas emailat, fierbi zahărul cu un pahar de apă.
Alegi smochine bine coapte, care apar pe piaţă de sfârşitul lui septembrie.
Le tai codiţele şi le înţepi în mai multe locuri, cu un ac mare.
Le pui într-un vas cu apă, să clocotească pe foc, timp de 5-10 minute.
Scurgi smochinele opărite şi arunci apa în care au fiert.
Când siropul s-a îngroşat, adaugi smochinele şi lămâia tăiată în felii subţiri.
Laşi să fiarbă la foc mediu, adunând într-o margine spuma rezultată.
Când dulceaţa este aproape gata, adaugi şi zahărul vanilinat, amesteci uşor şi iei vasul de pe foc.
Il acoperi cu un şervet curat de bucătărie, pe care, în prealabil, l-ai umezit şi scurs bine.
Dacă dulceaţa s-a lipit de baza vasului, este mai bine să o transferi într-un castron mare, metalic sau ceramic.
După ce dulceaţa s-a răcit, o pui în borcane cu volumul de 400 ml.
Iarna, o consumi ca atare sau o foloseşti la prepararea tartelor.
Pofta buna!
poate te intereseaza si:
Reteta budinca de smochine
Reteta budinca de smochine din: smochine, oua, zahar, lapte, franzela. Ingrediente: 500 g smochine 8 ouă 300 g zahăr franzelă lapte Mod de preparare: Se taie smochinele în felii subţiri, se freacă zahărul cu gălbenuşurile şi se adaugă două-trei felii de franzelă înmuiată în lapte. Se adaugă smochinele, iar albuşul bătut spumă se încorporează uşor. […]
Pofta buna!