Falafel cu sos tahini

Printeaza

Falafel cu sos tahinidin: naut, sare de mare, menta, chimion, coriandru, bicarbonat de sodiu, coaja de lamaie, usturoi, ceapa, frunze de coriandru, ulei de arahide, tahini, iaurt, zeama de lamaie si miere.

Falafelul este relativ simplu de preparat şi mult mai gustos decât ciudatele versiuni gata preparate din supermarketuri sau fast-fooduri.

Pentru a obţine consistenţa autentică şi aromată, trebuie să folosiţi năut pus la înmuiat cu o seară înainte şi uscat, dar nu este necesar să îl fierbeţi înainte de a prepara falafelul.

 

Ingrediente:Falafel cu sos tahini

Falafel:

  • 300 g de năut uscat, ţinut peste noapte în multă apă
  • sare de mare şi piper negru
  • 2 linguriţe de mentă uscată
  • 2 linguriţe de chimion măcinat
  • 2 linguriţe de coriandru măcinat
  • 1  linguriţă de bicarbonat de sodiu
  • coaja rasă fin de la 1 lămâie
  • 2 căţei de usturoi, curăţaţi şi tocaţi mărunt
  • jumătate de ceapă, curăţată şi tocată mărunt
  • 1 legătură mică de frunze de coriandru, tocate
  • ulei vegetal sau ulei de arahide, pentru prăjit

Sos tahini:

  • 1 lingură de tahini (pastă de seminţe de susan)
  • 3  linguri de iaurt grecesc
  • 1-2 linguri de zeamă de lămâie, pentru gust
  • 1 linguriţă de miere
  • 1-2 linguri de apă caldă (opţional)

 

Mod de preparare:

Clătiţi şi scurgeţi năutul, apoi clătiţi-l din nou foarte bine. Puneţi-l într-un mixer şi amestecaţi-l cu un praf de sare până obţineţi o compoziţie de consistenţa pesmetului nu foarte fin.

Adăugaţi restul ingredientelor, cu excepţia uleiului, şi amestecaţi-le până când se omogenizează bine şi capătă o consistenţă rugoasă, dar fină.

Adăugaţi amestecul într-un bol mare şi potriviţi de sare şi piper. Acum formaţi chifteluţe, cam de mărimea unei mingi de golf.

Aşezaţi-le într-o tavă, acoperiţi tava cu folie alimentară şi lăsaţi-le la rece 30 de minute, pentru a se întări.

Pentru sosul tahini, amestecaţi toate ingredientele într-un bol până la omogenizare şi asezonaţi-le cu sare şi piper, după gust.

Pentru o consistenţă mai subţire, dacă este necesar, mai adăugaţi 1-2 linguriţe de apă călduţă.

Pentru a pregăti falafelul, încingeţi într-o tigaie un strat de ulei de aproximativ 2 cm.

Veţi avea nevoie să le prăjiţi în mai multe reprize. Scufundaţi cu atenţie câteva chiftele falafel în uleiul încins, câte una o dată.

Prăjiţi-le 4-5 minute, întorcându-le din când în când, până se rumenesc şi devin crocante.

Scoateţi-le pe o hârtie-prosop şi păstraţi-le la cald, în cuptor la foc mic, în timp ce le prăjiţi pe restul.

Serviţi chifteluţele de năut cu sos tahini. Pe post de garnitură, puteţi folosi pită caldă şi o salată mixtă cu puţin sos tahini deasupra, dacă vă place.

Falafel cu sos tahini

Falafel cu sos tahini

Pofta buna!

 

 

 

Incoming search terms:

  • sos falafel
  • sos pentru falafel
  • sos tahini
  • sos tahini reteta

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.