Fasole cu afumatura si vin rosu
PrinteazaFasole cu afumatura si vin rosu din: fasole, afumatura, ceapa, ulei, bulion, piper, dafin, sare, vin rosu.
- 1/2 kg fasole boabe
- circa 1/2 kg afumătură
- 2 cepe
- 2 linguri ulei (untură)
- 2 linguri bulion
- piper boabe
- frunze de dafin
- sare
- 1-2 pahare vin roşu
Mod de preparare:
Fasolea se alege, se spală şi se pune la înmuiat câteva ore în apă călduţă. Se pune apoi la fiert în apă rece. După ce a dat într-un clocot, se aruncă apa în care a fiert şi fasolea se pune să fiarbă în altă apă.
Când se schimbă apa în care a fiert, în noua apă (care trebuie să acopere fasolea pusă la fiert) se adaugă şi vinul.
Separat, se prăjeşte ceapa tăiată mărunt, care se adaugă odată cu afumătura tăiată în bucăţi mai mici în fasolea care a început să fiarbă (în a doua apă).
După ce mai fierbe puţin, se adaugă bulionul subţiat cu puţină apă, piperul, foile de dafin şi, aproape de final, se adaugă şi sarea.
Dacă fasolea fierbe mai greu, pe parcurs se mai adaugă în oală câte puţină apă fierbinte.
Pofta buna!