Fasole cu cârnati
PrinteazaO reteta simpla si gustoasa de fasole cu carnati din: fasole boabe, carnati, ulei, morcovi, patrunjel, ceapa, busuioc, rosii, foi de dafin, sare si piper.
- 350 g fasole boabe
- 200 g cârnaţi
- 2 linguri ulei
- 2 morcovi
- 1 rădăcină pătrunjel
- 2 cepe
- 1 crenguţă busuioc
- 3 roşii
- 2 foi dafin
- sare
- piper
Mod de preparare:
Alegi fasolea, o speli bine şi o pui la înmuiat în apă rece cu o seară înainte. A doua zi, pui fasolea la fiert în apă şi o strecori din nou, după câteva clocote, apoi înlocuieşti apa cu alta clocotită.
Separat, într-o cratiţă, înăbuşi la foc mic cârnaţii tăiaţi felii, zarzavaturile curăţate şi tăiate felii, la care adaugi 250 ml apă, foile de dafin, sare şi piper după gust.
Când legumele s-au înmuiat, adaugi fasolea, roşiile curăţate de pieliţe şi tăiate mărunt, busuiocul şi laşi să fiarbă la foc potrivit 10 minute.
Torni deasupra cele 2 linguri de ulei şi pui cratiţa la cuptor la foc mic pentru 15-20 de minute.
Fasole cu cârnati
Pofta buna!