Terina de fazan cu castane din: castane, pulpe de curcan, piept de fazan, prune, ienibahar, sare, piper negru, ficatei, praz, ou, ulei, fistic. Ingrediente: 400 g castane congelate 400 ml bulion 350 g pulpe de curcan, dezosate, curăţate de piele 500 g piepţi de fazan, dezosaţi, curăţaţi de piele 12 prune mari, fără sâmburi 5 […]
Fazan cu ciuperci
PrinteazaFazan cu ciuperci din: fazan, unt, sare, cartofi, ciuperci, patrunjel.
Ingrediente:
- un fazan potrivit
- unt
- sare
- cartofi
- 250 g ciuperci
- pătrunjel verde
Mod de preparare:
Păstrăm capul fazanului, cu o parte din pielea de pe gât necurăţată de pene, pentru a orna cu el friptura.
Curăţăm corpul de pene, îl spălăm şi îl sărăm; aripile le răsucim ca la pui; picioarele, întregi, le îndoim spre piept de la prima încheietură; pieptul şi pulpele le împănăm cu bucăţele de slănină.
Il punem într-o tavă cu două linguri de unt şi puţină apă, apoi îl dăm la cuptor, având grijă să se rumenească frumos.
După ce s-a fript, tăiem fazanul în bucăţi: despărţim pieptul de spinare, făcând o tăietură pe sub marginea coastelor; spinarea se taie de-a curmezişul în două, pieptul se taie tot în două, dar în lungime.
Pe un platou, recompunem fazanul în aşa fel încât să pară întreg; prindem capul într-o manşetă de hârtie la partea dinspre gât şi îl montăm în locul de unde a fost tăiat.
Garnisim cu sosul în care adăugăm cartofi mici prăjiţi şi ciuperci.
Pofta buna!
poate iti place si:
Pofta buna!