Focaccia de cartofi cu feta si ceapa

Printeaza

Focaccia de cartofi cu feta si ceapa din: cartofi, drojdie, faina, malai, sare, rozmarin, ceapa, branza feta, ulei de masline.

 

Ingrediente:

  • 300 g cartofi decojiţi
  • 15 g drojdie uscată
  • 500 g făină
  • 150 g mălai
  • 10 g sare
  • 1 crenguţă de rozmarin, frunzele desprinse de pe ea
  • 3 cepe roşii, tăiate în rondele
  • 200 g brânză feta, fărâmiţată
  • 80 ml ulei de măsline

 

Mod de preparare:

Fierbe cartofii până devin moi, apoi scurge-i şi zdrobeşte-i. Amestecă-i cu 100 ml apă călduţă. Adaugă jumătate din cantitatea de făină, sare şi drojdie în piure, apoi adaugă mălaiul şi restul de făină.

Frământă până obţii un aluat nelipicios, fin, adăugând puţin mai multă făină dacă este necesar.

Adaugă jumătate din frunzele de rozmarin şi frământă aluatul, apoi pune-l într-un bol uns cu ulei, acoperă cu folie alimentară şi lasă-l într-un loc cald timp de 20 de minute, până când şi-a dublat volumul.

Preîncălzeşte cuptorul la 220°C.

Frământă aluatul pe o suprafaţă presărată cu făină, apoi unge o tavă de cuptor şi presează aluatul în ea.

Presară deasupra rondelele de ceapă, frunzele de rozmarin rămase şi brânza feta şi stropeşte cu jumătate din cantitatea de ulei.

Pune tava deoparte într-un loc cald, până când aluatul îşi dublează volumul din nou.

Coace pâinea pe nivelul de jos al cuptorului timp de 30 minute, apoi pune tava pe nivelul de sus, timp de 10 minute.

Stropeşte cu restul de ulei de măsline şi serveşte-o caldă sau rece.

 

Focaccia de cartofi cu feta si ceapa

Focaccia_de_cartofi_cu_feta_si_ceapa

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.