Frigarui de oaie cu cimbru
PrinteazaFrigarui de oaie cu cimbru din: pulpa de oaie, ceapa, vanata, ardei gras, ulei, patrunjel, cimbrisor si foaie de dafin.
- 500 g pulpă de oaie
- 4 cepe
- 1 vânătă
- 1 ardei gras
- ulei extravirgin de măsline
- câteva fire de pătrunjel
- 1 lingură de cimbrişor
- 3 foi de dafin
Mod de preparare:
Tăiaţi cuburi pulpa de oaie (se poate cumpăra o pulpă întreagă sau tăiată deja bucăţi) şi puneţi-le într-un castron; adăugaţi ceapa tăiată inele, foile de dafin rupte în două, cimbrişorul şi uleiul.
Amestecaţi bine ingredientele şi lăsaţi la marinat jumătate de zi.
Când carnea a tras marinata, scurgeţi-o şi înfigeţi-o pe frigărui, alternând cu ardeiul gras şi cu vânătă tăiate cuburi.
Puneţi pe grătar frigăruile, întorcându-le din când în când în aşa fel încât să obţineţi o frigere omogenă pe toate părţile. In acest timp, stropiţi-le din când în când cu puţin din uleiul marinatei.
Serviţi-le pe farfurii ornate cu pătrunjel.
Poftă bună!