Frigarui de pui cu rozmarin

Printeaza

O reteta delicioasa de frigarui de pui cu rozmarin, sare, piper alb, piper rosu, boia iute, boia dulce, ardei capia, ceapa rosie, unt.

Ingrediente:Frigarui de pui cu rozmarin

  • 500 g piept de pui
  • sare
  • piper alb şi roşu
  • boia dulce şi iute
  • 3 ardei capia
  • 2 cepe roşii
  • 100 g unt
  • 3-4 crenguţe rozmarin

Mod de preparare:

Se spală bine bucăţile de pui, se lasă să se scurgă pe un prosop absorbant de bucătărie, apoi se taie cubuleţe. Separat, untul se pune într-un ibric şi se lasă să se topească, la foc mic.

Bucăţelele de pui se ung cu untul călduţ, se condimentează cu sare, piper şi boia şi se lasă aproximativ o oră, la marinat. In acest timp, se curăţă ceapa şi ardeii capia, se spală şi se con­dimentează cu sare.

Se scot bucă­ţile de pui şi se înfig pe beţele de frigărui, alternând cu bucăţele de ceapă şi ardei capia. Frigăruile se pun pe grătarul încins şi se lasă să se rumenească.

Se întorc pe toate părţile şi se servesc apoi ornate, pe deasupra, cu crenguţe de rozmarin. Se pot asezona cu salată proaspătă sau cu alte garnituri, în funcţie de preferinţe.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.