Friptura de carne de porc proaspata, la tigaie
PrinteazaFriptura de carne de porc proaspata, la tigaie din: carne de porc, sare.
- cam 1 kg carne porc cu putină grăsime
- sare
Mod de preparare:
Carnea de porc proaspătă (porcul proaspăt tăiat), care are şi părţi mai grase, se taie în bucăţele mai mici (ca pentru tocană) şi se pune într-o tigaie, fără untură sau ulei. Se acoperă şi se lasă să fiarbă înăbuşit la foc potrivit.
Când carnea şi-a schimbat culoarea, se ia capacul şi se pune sare după gust. Se lasă apoi la foc, să scadă sucul în care a fiert şi să se rumenească, în grăsimea lăsată în tigaie.
Este mâncarea tradiţională de Crăciun la tăierea porcului, cunoscută şi sub numele de „pomana porcului”.
De multe ori, în tigaie se mai pune o bucăţică de ficat, de splină, eventual un rinichi bine curăţat şi spălat şi, neapărat, în această situaţie, câteva bucăţele de slănină, pentru a-şi lăsa grăsimea.
Pofta buna!