Galuste de cartofi tiroleze

Printeaza

Galuste de cartofi tiroleze din: cartofi, paine, ceapa, usturoi, unt, cascaval, lapte, oua, sare, piper, nucsoara, patrunjel, ulei.

Ingrediente:Galuste de cartofi tiroleze

  • 500 g cartofi
  • 500 g păine albă veche de o zi
  • 1 ceapă
  • 1 căţel de usturoi
  • 30 g unt
  • 250 g caşcaval tirolez
  • 250 ml lapte
  • 4 ouă
  • sare
  • piper
  • 1 priză de nucşoară măcinată
  • 3 linguri de pătrunjel proaspăt tocat făină
  • ulei pentru prăjit

 

Mod de preparare:

Cartofii se fierb în coajă cu o zi inainte. Pâinea se taie cuburi şi se pune într-un castron mare.

Ceapa se curăţă şi se taie cubuleţe, iar usturoiul se toacă mărunt. Ceapa şi usturoiul se călesc in untul încins până cănd devin sticloase. Amestecul se toarnă peste pâine şi se amestecă.

Se curăţă cartofii şi se zdrobesc cu presa pentru cartofi. Se mărunţeşte caşcavalul. Piureul de cartofi şi caşcavalul se amestecă cu cuburile de păine. Laptele şi ouăle se bat împreună şi se amestecă cu sare, piper, nucşoară şi pătrunjel.

Se înglobează in amestecul de pâine şi cartofii, apoi intreaga compoziţie se lasă aproximativ o oră să se umfle.

In continuare, se frământă aluatul şi se adaugă făină pănă când devine mai solid. Se formează găluşte cu mâinile umede şi se turtesc. Se încinge într-o tigaie ulei din belşug şi se rumenesc găluştele pe ambele părţi.

Intr-o cratiţă largă se pune la fiert apă cu sare. Se dă focul mai mic, pentru ca apa să fiarbă doar uşor. Găluştele se transferă din tigaie direct in apa clocotită şi se mai lasă aproximativ 10 minute să fiarbă.

Aceste găluşte de cartofi pot fi servite în supă, dar şi ca fel principal (de exemplu împreună cu varză murată).

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.