Găluşte cu legume
PrinteazaO reteta delicioasa de galuste cu legume din: foi de foitaj, unt, ulei de arahide, usturoi, morcov, varza, ciuperci, sos de stridii, sos de soia si ceapa.
- 6 foi mari sau 9 foi mici de foitaj
- 4 linguri de unt topit
pentru umplutura:
- 1 lingură de ulei de arahide
- 3 căţei de usturoi tăiaţi mărunt
- 1 morcov, curăţat şi ras fin
- 0 jumătate de varza verde
- 220 g muguri de bambus din conservă, scurşi şi tăiaţi fin
- 100 g ciuperci castană din conservă, tăiate felii
- 3 linguri sos de stridii
- 2 linguri de sos soia uşor
- 1 legătură de ceapă de tuns, mărunţită
Mod de preparare:
Se încălzeşte cuptorul la 160°C. Se pun 3 foi de foitaj una peste alta, unse cu unt în prealabil. Se repetă aceeaşi operaţiune şi cu celelalte foi. Folosind o formă rotundă, cu diametrul de 8 cm, se taie 24 de discuri.
Se unge cu unt topit o tavă cu forme pentru brioşe, apoi se aşază discurile din foitaj în forme (probabil va fi nevoie să le coaceţi pe rând, aşa că acoperiţi restul de aluat cu un şervet umed până le coaceţi). Se coc 15 minute până se rumenesc.
Pentru a se servi, se pun foitajele la încălzit în cuptor. Se încinge uleiul într-un wok sau într-o tigaie, la foc moderat. Se prăjeşte usturoiul în wok pentru câteva secunde, se adaugă morcovul, varza şi mugurii de bambus şi se prăjesc 2 minute. Se adaugă în wok ciupercile, sosul de stridii şi cel de soia şi se mai prăjesc toate un minut.
Se ia wok-ul de pe foc, după care se adaugă ceapa de tuns. Se asezonează cu piper şi apoi se umplu foitajele cu această compoziţie. Se servesc imediat.
Galuste cu legume
Pofta buna!