Gogosi cu sos de capsune
PrinteazaO reteta de gogosi cu sos de capsune, faina, praf de copt, sare, coaja de lamaie, rosie, scortisoara servite cu o salata de capsune si rodie.
- 550 g făină
- o linguriţă de praf de copt
- 375 ml apă
- un sfert de linguriţă de sare
- 60 g zahăr tos
- coaja de la o jumătate de lămîie
- două gălbenuşuri
- o rodie
- sos de căpşune
- zahăr pudră
- scorţişoară
- 400 g căpşune
- frişcă
- ulei
Mod de preparare:
Apa se pune la fiert într-o oală şi, cînd începe să clocotească, se adaugă sarea, zahărul tos şi se fierbe două minute. Se ia de pe foc, se adaugă făina şi praful de copt, se amestecă bine cu o lingură, ca să nu se formeze cocoloaşe, şi se lasă să se răcească puţin.
Se adaugă gălbenuşurile, coaja de lămîie, se mixează şi se pune compoziţia într-o seringă pentru decorat torturile. Se încinge ulei într-o cratiţă, se toarnă compoziţie puţin cîte puţin, cît să rezulte nişte bastonaşe lunguieţe şi mai groase.
Se prăjesc la foc potrivit pînă capătă o culoare aurie, se scot cu o paletă şi se presară zahăr pudră amestecat cu scorţişoară. Se stropesc cu sosul de căpşune şi se servesc imediat.
Se servesc ca atare, cu o salată din căpşune şi rodie sau cu frişcă.
Poftă bună!