Gulas de post cu soia
PrinteazaGulas de post cu soia din: soia cuburi, ceapa, ardei kapia, morcovi, rosii, patrunjel, chimen, tarhon, ulei, boia, ardei iute, sare.
- 1 pachet soia cuburi
- 1 ceapă
- 1 ardei kapia
- 2 morcovi
- 3 roşii decojite
- 1 pătrunjel rădăcină
- 1 linguriţă chimen măcinat
- 1 linguriţă tarhon
- 50 ml ulei
- 1 lingură boia dulce
- 3-4 felii ardei iute
- sare
Mod de preparare:
Fierbi cuburile de soia în apă cu sare maxim 15 minute şi le laşi la scurs până faci celelalte pregătiri. Cureţi ceapa şi o tai mărunt şi la fel procedezi şi cu ardeiul. Morcovii şi pătrunjelul îi tai cubuleţe. Roşiile le decojeşti şi le feliezi.
Pui uleiul la încins şi căleşti ceapa şi ardeiul timp de 1-2 minute, după care adaugi morcovii şi pătrunjelul feliat şi căleşti mai departe până morcovii se înmoaie pe jumate. Adaugi apoi boia dulce, roşiile tăiate şi cuburile de soia.
Amesteci, condimentezi cu chimen măcinat şi tarhon şi stingi totul cu 3 l de apă. Adaugi sare după gust şi feliile de ardei iute. Laşi să fiarbă până morcovii sunt pătrunşi.
Pofta buna!