Gulii umplute cu sos

Printeaza

Gulii umplute cu sos

Ingrediente:Gulii umplute cu sos

  • 6 gulii
  • 500 g carne tocată
  • 1 ou
  • 1 ceapă
  • 1 felie de franzelă
  • sare
  • 1 cub condiment
  • piper
  • pătrunjel verde
  • şuncă afumată
  • 50 g unt

Pentru sos ai nevoie de:

  • 1 cană lapte
  • 200 ml smântână
  • 1 ceapă
  • 2 linguri făină
  • piper
  • condiment
  • mărar
  • ulei

 

 

Mod de preparare:

Cureţi guliile, le speli, le tai în jumătate şi cu o linguriţă scoţi cu grijă miezul. Le fierbi în apă cu puţină sare cam 10 minute, apoi le scoţi cu grijă să nu se sfărâme şi le pui la scurs cu gura în jos.

Intre timp, amesteci carnea tocată cu oul, ceapa tocată, miezul de franzelă înmuiat în lapte şi presa, cu pătrunjelul tocat, sare, piper şi condimente după preferinţă. Cu această com­poziţie umpli guliile, pui deasupra fiecăreia o bucăţică de unt şi le aşezi într-o tavă la cuptor.

Torni peste ele supa preparată dintr-un cub de condiment şi o cană de apă fiartă şi le dai la cuptor. După 30 de minute, scoţi guliile şi aşezi deasupra fiecăreia două fâşii subţiri de şuncă afumată în formă de X. Le dai din nou la cuptor până se rumeneşte şunca.

Le stropeşti din când în când cu sosul care se formează în tavă. Cât timp stau guliile umplute la cuptor, prepari sosul astfel: căleşti ceapa tăiată mărunt în puţin ulei, apoi adaugi miezul guliilor tăiat mărunt sau dat pe râzătoare.

Torni laptele şi laşi să fiarbă până se înmoaie miezul gu­liilor, dar ai grijă să amesteci din când în când. Separat, baţi smântână cu făina, le adaugi în sos şi pui piper şi condiment după gust, apoi mărarul tocat. Serveşti guliile umplute, cu sosul alături.

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.