Homar
PrinteazaHomar din: homari, ceapa, usturoi, patrunjel, ardei iute, mustar, pasta de rosii, coniac, ulei, unt, vin alb.
Ingrediente:
- 3 homari
- 10 cepe eşalote
- 3 căţei de usturoi
- o rădăcină de pătrunjel
- un vârf de ardei iute (de preferat de Cayenne)
- o lingură de muştar
- 50 g pastă de roşii
- 100 ml coniac
- 4 linguri de ulei de floarea-soarelui
- 300 g unt
- un pahar de vin alb
Mod de preparare:
Homar: Dacă homarii sunt vii, daţi-i la congelator pentru două-trei ore. Detaşaţi mai întâi foarfecele homarului, apoi rupeţi corpul de coadă.
Tăiaţi corpul pe lungime şi scoateţi cu multă grijă carnea din el, punând-o deoparte.
Tăiaţi coada (cu tot cu carcasa ei) în felii (escalopuri). încălziţi uleiul într-o tigaie, puneţi în el feliile de homar şi lăsaţi-le, amestecând uşor cu o spatulă, până când coaja lor prinde o culoare roşie.
Căliţi şi carnea pe care aţi scos-o din corpul homarului. Carcasa corpului şi foarfecele treceţi-le, de asemenea, prin ulei, pentru a prinde o culoare roşie. Scoateţi totul pe un platou.
ceapa eşalotă şi usturoiul, tăiaţi mărunt şi rădăcina de pătrunjel, începeţi să pregătiţi sosul astfel: într-o cratiţă căliţi în jumătate din cantitatea de unt, ceapa, usturoiul şi pătrunjelul.
Adăugaţi pasta de roşii, puneţi sare, piper, vârful de ardei de Cayenne, carcasa de homar şi un pahar de vin alb.
Acoperiţi şi lăsaţi să fiarbă 30-40 de minute. Din când în când amestecaţi în cratiţă, să nu se prindă sosul.
Daţi deoparte cratiţă, scoatelţi carcasa homarului, apoi treceţi sosul printr-un pasoar. Mixaţi legumele şi adăugaţi-le în sos.
Puneţi restul de unt, apoi carnea pe care aţi scos-o din corpul homarului (eventual tăiată în cubuleţe).
Reîncălziţi sosull la bain-marie şi adăugaţi, după gust, muştar.
Aşezaţi escalopurile obţinute din coada homarului şi decoraţi cu sosul în care aţi amestecat carnea de homar. Inainte de servire turnaţi coniac şi flambaţi.
Pofta buna!