Hot dog cu varza si ceapa

Printeaza

Hot dog cu varza si ceapa din: drojdie uscată, lapte, făină, ulei, sare, crenvurşti, ceapă mică, ulei, varză.

Ingrediente:Hot_dog_cu_varza_si_ceapa

  • 1 linguriţă drojdie uscată
  • 200 ml lapte
  • 500 g făină
  • 50 ml ulei
  • 1 linguriţă sare

Pentru umplutură:

  • 10 crenvurşti
  • 1 ceapă mică
  • 2-3 lin­guri ulei
  • 1/2 kg varză

 

 

Mod de preparare:

Faci o maia din drojdie, 2-3 linguri cu făină şi 100 ml lapte călduţ. O laşi 10 minute într-un loc cald, pentru activarea drojdiei, apoi o amesteci cu restul de făină cernută, sarea, laptele călduţ rămas şi uleiul.

După caz, adaugi încă puţin lichid sau făină, astfel încât aluatul obţinut să fie elastic şi să nu se lipească de mână sau de vas.

Acoperi vasul cu un şervet şi laşi aluatul să crească până îşi dublează volumul.

Tai varza fideluţă şi o freci cu sare. O laşi 10 minute să se înmoaie, apoi o storci bine. Cureţi ceapa şi o tai mărunt.

Căleşti ceapa în uleiul încins, apoi adaugi varza şi continui să le căleşti împreună până când varza scade şi se înmoaie.

Sărezi şi condi­mentezi varza după gust.

Intinzi o foaie cu grosi­mea de 1/2 cm, o tai pătrate cu latura puţin mai mare decât crenvurştii şi pui pe fiecare 2 linguri cu varză, iar peste ea câte un crenvurst. Rulezi pătratele, introducând capetele în interior.

Le laşi să crească timp de 20 de minute, în tava tapetată cu hârtie de copt unsă.

Ungi batoanele cu lapte sau gălbenuş şi le coci la foc mediu, în cupto­rul preîncălzit, 25 de minu­te.

Aşezi în cuptor, sub tavă, o crăticioară cu apă fierbinte. Ca să fie moi batoanele, după ce le-ai scos din cuptor, le acoperi 10 minute cu o folie.

Hot dog cu varza si ceapa

Hot_dog_cu_varza_si_ceapa

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.